Nina Iliescu a fost externata. Are o stare clinica buna

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 29-04-2014 13:41

"Doamna Iliescu s-a externat marţi având o stare clinică bună, cu recomandările uzuale de alimentaţie şi mod de viaţă după colecistectomie", a explicat managerul unităţii sanitare. La rândul lui doctorul Mircea Beuran a precizat că Nina Iliescu a fost externată la o săptămână de la operaţie, în stare bună, şi va avea un regim alimentar fără fructe şi legume crude şi fără grăsimi, specific acestei perioade postoperatorii. Nina Iliescu (84 de ani) a fost internată în 22 aprilie şi diagnosticată cu colecistită acută. În aceeaşi zi, a fost operată laparoscopic, fiindu-i scos colecistul. Din echipa care a operat-o au făcut parte profesorul Mircea Beuran, şeful Clinicii de chirurgie II de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, şi conferenţiar dr. Adrian Miron, de la Elias. În 24 aprilie, managerul Spitalului Elias. Doina Dimulescu, preciza că pacienta va mai rămâne internată, pentru supraveghere medicală şi pentru a relua medicaţia anterioară intervenţiei chirurgicale. Mediafax