Basescu anunta o rasturnare de situatie pe dreapta

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 01-05-2014 11:45

Desi pana in acest moment partidele de dreapta au spus ca unificarea se va realiza in turul 2 la prezidentiale, in jurul candidatului care se va bate cu candidatul PSD, Traian Basescu a rasturnat acest scenariu. “Dreapta, dupa europarlamentare, trebuie sa ia decizia foarte importanta de a avea un singur candidat cu care sa mearga la prezidentiale. Este o gluma solutia ‘Mergem fiecare cu propriul candidat si pe cine intra in turul 2 il vom sustine toti’. Electoratul nu se va muta peste noapte, doar cel profund anti-PSD. Sansele victoriei se vor minimaliza”, a declarat Basescu la EVZ TV. In opinia sefului statului, in luna iulie trebuie sa fie prezentat candidatul unic al dreptei. “Trebuie sa se stranga, in iunie sa stabileasca criteriile si din iulie sa spuna ‘Asta e candidatul’. Exista aceasta linie care e 25 mai, fiecare crede ca are candidatul care poate ajunge in turul 2. Dupa europene se vor dumiri”, a mai explicat Traian Basescu.