Blocaj de comunicare în PSD: Ivan îi contrazice pe Dan Șova și Victor Ponta

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 07-05-2014 12:34

Recunoscuți pentru mesajul unitar pe care îl dau toți liderii partidului, PSD-iștii par să se fi încurcat când vine vorba despre suspendarea lui Traian Băsescu.  Liderul PSD, Victor Ponta, a ieșit cu un mesaj clar al partidului: ”"Categoric da. Cum adica ? Daca incalca Constitutia si daca avem o decizie a Curtii in acest sens, nu exista o alta cale de sanctiune decat cea prevazuta de Constitutie: suspendarea. Decizia apartine Parlamentului, nu Guvernului si nu unui partid. Nu pot sa vorbesc in numele Parlamentului", a spus Ponta, întrebat dacă se impune o nouă suspendare a președintelui Traian Băsescu. La fel de categoric a fost și vicepreședintele PSD, Dan Șova. ”Dacă CCR ne dă dreptate, atunci Traian Băsescu ar trebui suspendat”, a spus Șova, la România TV. Mesajele celor doi lideri ai PSD se pare că nu au ajuns și la urechile purtătorului de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, care susține că n-ar fi indicată o nouă suspendare a președintelui Traian Băsescu. "Este puțin probabilă o nouă suspendare, deși Traian Băsescu ar merita suspendat în fiecare zi pentru încălcările Constituției. (...) O nouă suspendare din punctul meu de vedere nu are sens, acum avem nevoie de stabilitate, economia merge din ce în ce mai bine, nu putem să punem în pericol rezultatele guvernării foarte bune de până acum", a afimat Ivan, la RFI.