Mircea Mihăieș, replică dură pentru Victor Ponta

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 07-05-2014 16:31

Ponta a argumentat pentru că există un raport al Curţii de Conturi care arată nereguli în gestionarea banilor la ICR în perioada în care cei doi au condus institutia. Pe fostul vicepreşedinte al ICR, Mircea Mihăieş, premierul l-a gratulat cu apelativul fascist bătrân. ”Am două rezerve: prima rezervă este legată de faptul că, în baza raportului Curţii de Conturi care a fost transmis mai departe către toate instituţiile competente, conducerea de atunci a ICR, aşa spune Curtea de Conturi, nu spun eu, a folosit în mod greşit o mulţime de fonduri publice, deci să-i decorăm pe cei care au cheltuit prost banii publici sau chiar au deturnat mi se pare un lucru greşit. Şi, în al doilea rând, erau acolo persoane care au făcut deseori declaraţii şi au exprimat opinii anti-româneşti, chiar fasciste, nu exagerez, pentru că dacă vă uitaţi la domnul, e un domn Mihăieş (Mircea Mihăieş - vicepreşedinte ICR în perioada 2005-2012), dânsul e de extremă dreaptă, e un fascist bătrân aşa, că nu credeam că mai există neonazişti în Europa, uite, există şi în România“, a declarat premierul. „Dacă domnul preşedinte Băsescu doreşte să-i decoreze, să o facă, dar nu cu semnătura mea“, a subliniat Victor Ponta. La aceste acuzații, scriitorul Mircea Mihăieş a comentat scurt: „Este o neghiobie. Atât am de spus!“, a declarat Mihăieș, pentru Adevărul.