UE considera ilegale referendumurile separatistilor din Ucraina

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 11-05-2014 20:57

'Aşa-zisele referendumuri sunt ilegale şi noi nu recunoaştem rezultatele lor', a declarat Maja Kocijancic, purtătoarea de cuvânt a şefei diplomaţiei europene Catherine Ashton. Cei care le-au organizat 'nu au legitimitate democratică' şi 'organizarea (acestor referendumuri) este contrară obiectivelor Declaraţiei comune de la Geneva pentru reducerea tensiunilor', a adăugat ea. Peste şapte milioane de ucraineni din estul ţării au fost chemaţi la vot duminică pentru a decide soarta regiunilor Doneţk şi Lugansk, în cadrul unor referendumuri organizate de separatiştii proruşi, referendumuri care ar putea duce la secesiunea acestei părţi a ţării. Agerpres