Lovitură pentru Ponta! Nu mai este dorit la Iași

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 14-05-2014 13:10

Astfel, între cei 214 deputați și senatori care au semnat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta 3 se găsesc și 11 parlamentari din Iași. În afara celor şapte parlamentari liberali, moţiunea este sprijinită şi de aleşi ai PDL (Dumitru Oprea), PMP (Petru Movilă şi Camelia Bogdănici) şi PPDD (Daniel Oajdea). Adversarii lui Ponta mizează pe trădări din partea parlamentarilor PSD, PC și UNPR la votarea moțiunii, mizând pe anumite tensiuni din sânul alianței aflate la guvernare. Pentru ca Guvernul Ponta să cadă, este nevoie de votul a 287 parlamentari în favoarea moțiunii depuse de PNL. Marți, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunțat că parlamentarii care au depus moțiunea nu s-au prezentat în birourile permanente reunite pentru demararea procedurilor, iar sedinţa a fost suspendată din lipsă de cvorum. Votul în birourile permanente reunite a fost amânat pentru luni. "Nici măcar colegii care fac parte din grupurile politice parlamentare nu au venit la Biroul Permanent, pe cale de consecinţă Birourile Permanente reunite nu au cvorum. În conformitate cu Regulamentul, cvorumul la Birourile Permanente reunite este de 14 din cei 26. Dacă colegii mei din opoziţie veneau toţi, atunci nu mai aveam nicio problemă şi astăzi puteam să stabilim în cinci zile, aşa cum ne obligă Regulamentul, să facem o şedinţă de plen în care să fie citită moţiunea. Pentru că nu avem această posibilitate am decis şi voi face toate diligenţele ca lunea viitoare, la ora 12.00, membrii Birourilor Permente reunite să fie convocaţi", a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.