Un lider PNL laudă Guvernul Ponta

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 14-05-2014 19:23

Măsura se aplică la firmele la care statul este deja acţionar, fiind adoptată marţi, 13 mai, printr-o ordonanţă de urgenţă. Până acum, legea insolvenţei interzicea această operaţiune.

Măsura luată de Guvernul Ponta l-a mulţumit pe vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde, preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Acesta susţinea, de câteva săptămâni, schimbarea legii insolvenţei, iar acum laudă Guvernul pentru decizia menită să salveze unele companii de stat, printre care şi UCM Reşiţa.

„E singura soluţie de a salva foarte multe întreprinderi care odată au fost de marcă pentru industria românească. E singura soluţie pentru a continua activitatea de producţie în companiile acestea. Sunt circa 28 de companii de acest gen. E un lucru bun, categoric. Această soluţie a fost aplicată şi în Statele Unite ale Americii şi în Europa de Vest”, a declarat Frunzăverde, pentru stiripesurse.ro.

Pe același subiect:

Sorin Frunzăverde are o doleanţă într-un domeniu controversat