SURSE - Înțelegere de taină între Blaga și Emil Boc

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 15-05-2014 08:34

Aici s-a întâlnit cu greii PDL într-o ședință organizatorică, dar o întâlnire separată a avut cu Emil Boc.  Citește și: SURSE – A lovit fobia trădării în PDL și PMP: 3 grei sunt așteptați să vireze La vremea respectivă, lista PDL pentru alegerile europarlamentare nu era finalizată, iar la Cluj se insista foarte mult cu Rareș Niculescu, fost europarlamentar în ultima legislatură a Parlamentului European. Blaga a negociat direct cu Emil Boc și i-a cerut acestuia două lucuri: 1. Să fie de acord cu impunerea lui Daniel Buda, liderul PDL Cluj, pe un loc eligibil. Mișcarea avea darul de a mobiliza întreaga organizație a PDL Cluj, iar Transilvania este punctul cheie al campaniei PDL. 2. Să nu facă anti-campanie pentru PDL și să nu susțină PMP pe față la aceste alegeri. Se pare că Emil Boc a respectat dorința lui Blaga, dar nu în totalitate. El s-a afișat alături de membri Fundației Mișcarea Populară și de Traian Băsescu, iar săptămâna trecută și-a declarat public sprijinul pentru Daniel Funeriu, candidat al PMP la Timișoara. Vasile Blaga a anunțat că în PDL, după aceste alegeri, vor urma o serie de reorganizări la nivelul județelor. Ultimele 10 organizații ca nivel de performanță vor fi destituite, iar trădătorii vor intra în colimatorul partidului. Citește și: SURSE – Emil Boc va fi scos din joc