Vadim cere anularea alegerilor europarlamentare

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 26-05-2014 06:36

"Este o zi neagră pentru Europa. PRM nu este singurul partid care reclamă uriaşa fraudă electorală: aceleaşi contestaţii vehemente au fost formulate de PNL (membru al ALDE), de PDL şi PNŢCD (membre ale PPE). În această situaţie de o gravitate excepţională, care aruncă în aer fragila construcţie a Europei Unite, PRM solicită: sigilarea de către DNA a tuturor sacilor cu buletine de vot şi analizarea lor, pedepsirea celor care se fac vinovaţi de această fraudă inimaginabilă, făcută cu ştiinţă şi pregătită din vreme şi roagă organismele internaţionale ca, în virtutea tuturor probelor şi evidenţelor existente şi care se vor recolta în zilele următoare, să anuleze rezultatele scandaloase ale acestei mascarade electorale', a declarat Corneliu Vadim Tudor, pentru Agerpres, după exit-poll-uri.

Corneliu Vadim Tudor a precizat că "peste tot în Europa în acest an de criză partidele naţionaliste au crescut, numai PRM este furat şi creditat cu procente între 2 şi 4%".