Ponta nu poate dormi liniştit

Autor: Dan Barbu, Jurnalist
Publicat: 28-05-2014 00:04

Nici marii perdanţi, nici măcar PSD şi Victor Ponta, care au câştigat destul de clar scrutinul.

În curtea marilor perdanţi (PNL – Crin Antonescu, PDL – Vasile Blaga, PMP – Elena Udrea, FC - Mihai Răzvan Ungureanu) lucrurile par destul de clare, dar în acelaşi timp complicate. Se vorbeşte despre o alianţă împotriva PSD şi a lui Victor Ponta. Greu de crezut că se va realiza în formula de mai sus. Şanse mari să se realizeze o colaborare ar fi între PNL şi PDL. În ambele partide există oameni de legătură care pot discuta despre o colaborare punctuală. Totul depinde de cât de mult vor reuşi Crin Antonescu şi Vasile Blaga să ţină departe de noua alianţă oameni ca Traian Băsescu şi Elena Udrea.

În tabăra câştigătorilor, Victor Ponta are cel puţin două motive de îngrijorare. Primul motiv este legat de faptul că PSD + UNPR + PC nu au trecut de pragul de 40%. Peste acest motiv se suprapune prezenţa scăzută la vot, în condiţiile în care, în general, PSD reuşeşte să îşi mobilizeze foarte bine electoratul. Să iei 37%, în condiţiile unei prezenţe la vot de 30%, nu îl poate face pe Victor Ponta să doarmă liniştit, cu atât mai mult să fie sigur că va câştiga alegerile prezidenţiale din toamnă.

Cu siguranţă, prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale va fi mult mai mare. Şi un procent însemnat din această prezenţă nu e electorat PSD.