Ce raspunde Diaconu cand s-a aflat ca fiica sa 'boiereste' la Loteria Romana

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 30-05-2014 11:26

Ana Diaconu, fiica fostului candidat independent la europarlamentare Mircea Diaconu, sustinut de PSD si in special de Antena 3 si Victor Ponta, lucreaza la Loteria Romana de doi-trei ani, companie al carui actionar este statul roman, prin Ministerul Finantelor. Mircea Diaconu Diaconu, fost parlamentar PNL -actual europarlamentar, este mandru de fiica sa, care lucreaza in publicitate pentru Loteria Romna, mai ales ca, spune politicianul, functia sa nu a contat la angajarea fiicei sale la Loteria Romana, companie cu capital integral de stat la care actionar este Ministerul Finantelor, condus din decembrie 2012 pana acum trei luni de colegul sau de partid, Daniel Chitoiu. "Da, fiica mea lucreaza acolo (la Loteria Romana, n.r.), nu stiu pe ce pozitie, e la comunicare. E la comunicare, asa stiu. Nu este intr-o functie de conducere, este in birou, acolo, in biroul de comunicare al Loteriei, printre altele, nu stiu cum sunt organizati" , a declarat Diaconu, contactat de Centrul de Investigatii Media pentru o discutie pe aceasta tema. "Daca era angajata la biroul meu parlamentar, sau la teatrul unde am fost, atunci puteati sa ma intrebati. Nu, nu, n-are nicio legatura", a mai spus Diaconu. sursa: evz.ro