Kovesi: Coruptia din Justitie, o prioritate. Procurorii nu au niciun fel de timiditate

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 01-06-2014 22:36

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a afirmat, duminică, la B1 TV, referitor la rețelele de corupție din justiție, că combaterea acesteia reprezintă o prioritate pentru Direcția Națională Anticorupție. ”Combaterea corupției în sistemul de justiție reprezintă o prioritate a DNA. E extrem de important. Colegii nu au niciun fel de timiditate pentru a acţiona când există suspiciuni. Anul trecut, am avut un dosar când suma pretinsă a fost de 1 milion de euro, din care suma predată a fost de 600.000 de euro”, a afirmat Kovesi. ”Cred că marea majoritate a magistraţilor sunt cinstiţi şi îşi fac treaba, dar exisă un procent de 1-2% care sunt cercetaţi. Sunt anumite localităţi unde se ştie despre X că toate dosarele ajung la el şi soluţiile se dau cum se dau. Cei mai mulţi care au fost prinşi aveau multe sesizări la Inspecţia judiciară care au fost clasate sau date la o parte”, a arptat ea. ”Am constituit şi un birou care are ca principală activitate combaterea corupţiei în sistemul judiciar. Au fost multe dosare în care s-a dovedit săvârşirea faptei fără interceptări. Niciun infractor nu e mai deştept decât un procuror DNA, la un moment dat îi prindem. Sunt şi dosare vechi de 8 ani, încercăm să sesizăm inspecţia judiciară să facă un control. Există un pericol ca unele dosare să se prescrie. Şi ne întoarcem din nou la inspecţia judiciară şi la rolul activ pe care ar trebui să îl aibă”, a continuat procurorul șef al DNA. ”Judecătorul la care se prescrie un astfel de dosar ar trebui să primească cel puţin o sancţiune disciplinară”, a subliniat Laura Codruța Kovesi.