Ritmul dosarelor e sufocant – nici noi nu mai stim cati suntem, vorba unui clasic; toate vechile granite psihologice (niciodata nu se ajunge la oamenii lui Basescu, de pilda) au fost depasite – si sunt convins ca nu vorbim doar de mici sacrificii ritualice, urmeaza capete si mai grele.
Sa fie de vina apusul presedintelui – apus care elibereaza cu adevarat procurorii de orice presiune? Sa fie Kovesi mai eficienta si mai curajoasa decat Morar? Sa fie presiunea tenace a aliatului american in acest domeniu – dupa ce Romania a devenit cu adevarat importanta strategic – garantia de care oamenii legii aveau nevoie? Foarte probabil toate explicatiile sunt corecte si cumva inrudite. Cert este faptul ca, prin aceasta acumulare de factori, s-a generat in sfarsit in justitie un soi de sistem auto-suficient, din ce in ce mai izolat de mediul politic, scapat de sub control in sensul bun, care se hraneste din propriile realizari si care devine in fiecare zi mai rodat si mai orientat spre obiective.
Eficienta acestui sistem are efecte majore asupra clasei politice. O defriseaza cu eficienta unor parteneri de guvernare prin padurile din Harghita si Covasna. Scoate din joc rapid o intreaga generatie de “intangibili” – e suficient sa intorci putin capul si nu-i mai gasesti la locul lor pe Rusanu, Duicu, Boscodeala, Fenechiu, Popescu. Abia asta e schimbarea de stafeta a clasei politice din Romania: ea se face pe cale penala, nu biologica sau electorala. Cei care supravietuiesc sunt – in felul lor – niste castigatori: last man standing are in fata o cariera stralucita. Partidele mai reformate de maine vor fi partide powered by DNA.
Confruntat cu acest fenomen, Parlamentul se-arata greu de cap si inadecvat: spera totusi ca tendinta e reversibila, ca lucrurile se vor opri si vom reveni in vechiul firesc domol. In orice vot care mai salveaza un parlamentar se vede lupta la baioneta pentru fiecare metru din propriul spatiu de siguranta. E o greseala: sistemul anti-coruptie s-a pus in miscare, a trecut de punctul critic al propriei mase si viteze – nu mai poate fi oprit. Ori, pentru a nu deveni o institutie caduca, un soi de divan boieresc detestat de toata lumea, Parlamentul ar trebui sa accepte votul la vedere pentru ridicarea imunitatii deputatilor si senatorilor. Asumarea barbateasca a propriilor opinii n-ar submina cu nimic forta parlamentarilor – dimpotriva: daca simti ca se comite un abuz e datoria ta sa o spui cu voce tare, sa o strigi, nu sa pitesti doua bilute mici cat o aspirina in cupa de culoare opusa.
Nu e chiar cea mai mareata ipostaza a luptei cu sistemul opresiv.