Udrea: Nu mai am nevoie de sfaturi de la Traian Basescu

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 10-06-2014 15:50

Întrebată, într-o conferinţă de presă, dacă Traian Băsescu a dat sfaturi noii conduceri a PMP, Udrea a răspuns: ”Domnul preşedinte ne-a felicitat pentru modul în care s-a desfăşurat congresul, pentru rezultatele obţinute de fiecare dintre cei care au intrat în conducere şi... zâmbeam pentru că să mă întrebaţi pe mine, care de zece ani sunt unul dintre puţinii care au rămas în echipa preşedintelui, de sfaturi... probabil că, pentru cei care sunt mai noi într-o echipă care îşi asumă să ducă mai departe viziunea lui Traian Băsescu pentru România”. Elena Udrea a admis, totuşi, că oricând mai este nevoie de sfaturi. ”Sigur, întotdeauna mai este loc şi de alte sfaturi, dar după zece ani în care am învăţat politică de la Traian Băsescu, de aceasta mă gândeam că eu mai puţin am nevoie de sfaturi, dar sunt colegi care au venit mai noi în echipă şi probabil că au”, a spus Udrea. Mediafax