Lovitură sau bucurie pentru România? ”SUA nu instalează scut antirachetă”

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 10-06-2014 18:37


'Nu există planuri pentru amplasarea de sisteme de apărare antirachetă în Georgia sau Ucraina, nici acum, şi nici în viitor', a indicat ea în timpul unei conferinţe de presă. 
Această precizare survine relatărilor apărute pe 5 martie în presa ucraineană, care, citându-l pe ambasadorul Ucrainei în Belarus, a scris că guvernul de la Kiev poartă negocieri cu administraţia americană pentru instalarea unor astfel de sisteme pe teritoriul ucrainean. Şi Ministerul ucrainean de Externe a dezminţit existenţa respectivelor negocieri. 
Pe de altă parte, Victoria Nuland a negat că Statele Unite ar fi orchestrat protestele desfăşurate în Ucraina la începutul anului şi care au condus la înlăturarea preşedintelui Viktor Ianukovici de la putere, ea menţionând că acele acţiuni 'au primit zero asistenţă' din partea Washingtonului.

sursa: agerpres