Americanii pregatiti sa intervina din nou in Irak

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 12-06-2014 06:41




Administraţia preşedintelui Barack Obama are în vedere mai multe opţiuni pentru a veni în ajutorul Bagdadului şi îi poate oferi un ajutor militar, eventual prin intermediul loviturilor aeriene cu drone, potrivit acestui oficial care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.


Până în prezent, Bagdadul nu a făcut nicio solicitare oficială, a afirmat la rândul său un responsabil din Departamentul american al Apărării.


În faţa înaintării fulgerătoare a jihadiştilor sunniţi din gruparea Statul Islamic în Irak şi Levant (EIIL), care au cucerit mai multe oraşe din nordul ţării şi se apropie de Bagdad, Washingtonul 'este pregătit' să vină în ajutorul Irakului, a informat miercuri purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki.


Diplomata americană a anunţat, de asemenea, 'sporirea asistenţei' din partea Statelor Unite, însă a exclus total trimiterea de trupe americane în această ţară.


'Suntem în contact cu liderii irakieni, dar, în cele din urmă, guvernul şi forţele irakiene trebuie să facă faţă', a avertizat marţi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby.AGERPRES