Deputații juriști discută mâine încuviințarea arestării deputatului PSD Vlad Cosma

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 16-02-2014 17:41

Comisia juridică urmează să întocmească un raport, care va fi supus dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor. Vicepreşedintele comisiei Ciprian Nica preciza zilele trecute că lucrările comisiei şi votul în privinţa acestei cereri a Ministerului Justiţiei vor fi secrete. "Noi nu ne putem pronunţa pe temeinicie, ci numai din punct de vedere juridic vedem ce probe sunt la dosar, dacă sunt probe şi ce conţine acel dosar. Probabil, trebuie să ai ceva acolo ca să ceri arestarea preventivă, ca să încuviinţezi arestarea însemnă că este o faptă deosebit de gravă care este de o periculozitate aparte", a mai spus Nica. Deputatul PSD Vlad Cosma a avut, joi, o primă lectură a dosarului care a fost transmis Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea arestării preventive a acestuia. Cosma a venit la Comisia juridică din Camera Deputaţilor însoţit de avocatul său şi deputatul Cătălina Ştefănescu pentru a studia dosarul pentru care se cere încuviinţarea arestării preventive. La ieşirea de la Comisia juridică, deputatul a refuzat să facă declaraţii cu privire la dosar, precizând că singura sa declaraţie va fi cea din plenul Camerei Deputaţilor, când se va supune votului solicitarea DNA. "Până luni nu o să dau nicio informaţie, o să răspund doar în faţa Comisiei juridice şi o să-mi citesc declaraţia în plen. Alte comentarii nu doresc să fac, nu pot să fac, doresc ca ancheta să se desfăşoare în condiţii normale", a declarat deputatul.