Macovei îl apără pe Băsescu: ”Dan Voiculescu a orchestrat totul!”

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 22-06-2014 21:23

  ”Eu sunt convinsă că Traian Băsescu nu știa despre afacerile în care este implicat fratele său, Mircea Băsescu, cu acest domn Bercea Mondial (...) Mie mi se pare suspect faptul că aceste înregistrări apar cu puțin timp înainte de a se da sentința în dosarul lui Dan Voiculescu. El ar face orice, se zgârie pe ochi, zgârie pereți ca să scape. Totul este orchestrat de Voiculescu”, a declarat Monica Macovei, la B1 TV. Macovei susține că este posibil ca Mircea Băsescu să se fi folosit de numele lui Traian Băsescu, dar acesta n-ar fi știut despre acele afaceri pe care le face fratele său. ”Eu chiar nu cred că Bercea știa cine sunt doamna Kovesi sau Livia Stanciu. A fost învățat de cineva să spună și ce să spună”, a mai precizat Macovei.