Manelizarea societății românești

Autor: Bogdan Diaconu, Președintele Partidului România Unită
Publicat: 25-06-2014 15:13

Este vorba de răsturnarea valorilor prin care infractorii devin eroi și modele, producătorii de subcultură, indiferent de etnie, devin vedete, în timp ce artiștii adevărați, profesioniștii, oamenii care realizează ceva valoros prin munca și creativitatea lor, sunt lăsați în uitare. Scandalul la care asistăm legat de Bercea Mondial nu a început acum, iar el trebuia taxat de la primele informații publice despre legăturile dintre acest clan și familia Băsescu. Dar noi reacționăm prea târziu, când răul este deja făcut, iar imaginea țării afectată grav. În timp ce ne dăm de ceasul morții că interlopii au ajuns să ne reprezinte țara, Muzeul Țăranului Român va găzdui începând cu 2 iulie o expoziție scandaloasă cu tablouri ale maneliștilor în foiță de aur. Cu ce e mai puțin grav ca o instituție reprezentativă pentru arta populară românească să fie invadată în mod oficial de kitsch? Adică dacă interlopii joacă în politica mare, maneliștii ne definesc cultura și sunt invitați să devină exponate de muzeu.
Directorul de la Muzeul Național al Țăranului Român ar trebuie demis de îndată, iar expoziția rușinii oprită. Altfel, deschidem cutia Pandorei ca în muzeele noastre să poată fi prezentat orice.
Dacă acceptăm o asemenea batjocură la adresa culturii române, mâine vom avea tablouri cu Bercea Mondial la Muzeul Țăranului Român, pentru că și el este un fenomen social de mare anvergură. Problema este că aceste fenomene devin modele și dăunează atât societății românești în ansamblu, cât și comunității rome, care în loc să îi vadă apreciați pe romii care merg la școală și învață o meserie, în loc să-i vadă pe absolvenții romi de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, ca să dau numai un exemplu, unde există deja câteva promoții de mediciniști de etnie romă, îi văd pe aceiași interlopi și maneliști lăudându-se cu succese ”fără număr”. Directorul de la Muzeul Național al Țăranului Român ar trebuie demis de îndată, iar expoziția rușinii oprită. Altfel, deschidem cutia Pandorei ca în muzeele noastre să poată fi prezentat orice.