Sotia liderului neonazistilor greci, inculpata ca sefa a unei organizatii criminale

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 26-06-2014 08:07

Conform unei decizii judecătoreşti, Zaroulia a fost inculpată "împreună cu soţul său, pentru conducerea" partidului Zori Aurii. De asemenea, i-a fost impusă măsura preventivă de arest la domiciliu, a anunţat o sursă judiciară. Procurorul a pledat pentru o decizie mai severă şi a cerut plasarea inculpatei în detenţie provizorie. Un consiliu de judecători urmează să se pronunţe asupra acestei propuneri. Eleni Zaroulia a fost până în ianuarie unul dintre reprezentanţii Greciei în Consiliul Europei. După asasinarea unui muzician antifascist în septembrie, justiţia a lansat o ofensivă judiciară asupra partidului Zori Aurii, care a condus la inculparea majorităţii deputaţilor acestei formaţiuni şi la plasarea în detenţie provizorie a şase dintre ei, inclusiv conducătorul partidului. Ascensiunea politică a partidului de inspiraţie neonazistă, care a trimis 18 deputaţi în Parlamentul elen în 2012 şi trei deputaţi în Parlamentul European (PE) la 25 mai, a fost însoţită de recrutări în şcoli şi tentative de intimidare a profesorilor în legătură cu conţinutul cursurilor pe care le predau. Mediafax