Sindicalistii din Sanatate suspenda protestele. Negocieri, la Ministerul Finantelor

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 27-06-2014 08:19

"Am convocat deja ședința Biroului Executiv al federației noastre, în cadrul căreia vom prezenta rezultatele obținute după întâlnirile cu reprezentanții ministerelor sănătății, muncii, finanțelor publice dar și cu ministrul delegat pentru Dialog Social. Mâine (vineri — n.r.) vom avea o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Ministerului de Finanțe, în urma căreia vom decide suspendarea sau continuarea protestelor", a declarat Marius Sepi, prim-vicepreședintele Federației SANITAS. Peste 100 de membri ai Federației SANITAS din România au pichetat în primele patru zile ale acestei săptămâni sediile Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din București și Ministerului Sănătății, cerând în principal creșterea cu 10% a veniturilor în sănătate și asistență socială, începând cu data de 1 iulie 2014. Printre revendicări se numără și publicarea în Monitorul Oficial al Contractului colectiv de muncă pe sectorul sănătate și activități sanitar-veterinare, dar și deblocarea de urgență a posturilor vacante în sănătate și asistență socială. Acțiunile de pichetare au fost decise de Consiliul Național al Federației SANITAS pe data de 13 iunie, neonorarea revendicărilor sindicale putând duce la declanșarea acțiunilor de protest în toată țara. Agerpres