Bacalaureat 2014

Autor: Liviu Marian Pop, Senator PSD
Publicat: 07-07-2014 13:13

Au fost net mai puține cazuri de fraudă, iar cei care au fost prinși încălcând legea și metodologia de examen au fost sancționați imediat.

Subiectele au avut un grad de dificultate mediu, în concordanță cu programa și cu compețentele vizate. Aceste competențe sunt diferite în funcție de profil, filieră, specializare, prin urmare, au existat subiecte diferențiate în funcție de specializări și de profilul liceelor. Subiectele au fost bine formulate, echilibrate și accesibile pentru orice elev care s-a pregătit pentru examen.

După centralizarea a 97,19% dintre date, 58,99% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul. Procentul este mai mare cu 3%, comparativ cu situația parțială centralizată în iulie 2013, când acesta era de 55,52%. 273 de absolvenți au fost eliminați din examene pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

În acest an, pentru prima dată, cei care au picat mai primesc o șansă. OUG nr. 49/2014 introduce posibilitatea de a pregăti absolvenții de clasa a XII-a care nu au promovat Bacalaureatul prin meditații instituționalizate, care pot fi organizate în licee sau instituții de învațământ superior. De asemenea, această OUG oferă posibilitatea organizării celei de-a treia sesiuni a examenului de Bacalaureat.

În plus, printr-o serie de programe și măsuri, Guvernul stimulează crearea de locuri de muncă pentru tineri: „Garanţii pentru TINEri!” și ”Investiţia în tineri, investiţia în viitorul nostru!”, proiecte lansate de Ministerul Muncii și cofinantate din FSE prin POSDRU 2007-2013. Proiectele se derulează în perioada 23 decembrie 2013 – 30 iunie 2015 și se adresează exclusiv tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani.

Prin măsurile adoptate, Guvernul Ponta face tot posibilul să redreseze sistemul de învățământ adus la colaps de mogulii portocalii, pentru că tinerii sunt viitorul țării, iar educația este pilonul de bază al unei societăți prospere.