Porosenko: Aceste zile sunt hotaratoare pentru istoria Ucrainei

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 16-07-2014 08:35

În cursul unei întâlniri cu miniştrii de Externe din Polonia, Lituania şi Islanda, Poroşenko a subliniat că "în prezent, este vorba atât de securitatea Ucrainei, cât şi de cea a întregii Europe", anunţă preşedinţia ucraineană. "Cum pot fi acceptate atacurile din partea Rusiei asupra populaţiei paşnice, anexarea Crimeei şi doborârea avioanelor noastre? Este inacceptabil", a afirmat el, menţionând că "de pe teritoriul rus continuă să sosească insurgenţi şi armament". "Ucraina contează pe susţinerea Uniunii Europene. Aceste zile sunt hotărâtoare pentru istoria Ucrainei. Aceasta este lupta reală pentru independenţă", a declarat Poroşenko. De asemenea, preşedintele a transmis mulţumiri României, Lituaniei şi Letoniei pentru ratificarea Acordului de Asociere între Ucraina şi Uniunea Europeană. "Am trecut Rubiconul şi niciodată nu vom reveni la trecutul sovietic", a afirmat el. Mediafax