Ministrul Apărării, gafe în serie? Contrazice SUA și toate informațiile oficiale

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 18-07-2014 11:53

Dușa contrazice informațiile vicepreședintelui SUA, Joe Biden, care susține că avionul a fost doborât de o rachetă.  "Din câte se pare nu a fost un accident. Avionul a fost aruncat în aer în timpul zborului", a afirmat Joe Biden într-un discurs la Detroit. „Atât timp cât lucrurile sunt incerte, cred că trebuie cel puţin eu să fiu mai ponderat. Sigur că este un eveniment deosebit, de condamnat, faptul că şi-au pierdut viaţa 250 de oameni, dar până o anchetă tehnică, care are şi girul echidistanţei, va stabili ce s-a întâmplat cu acel avion, eu, ca ministru al Apărării, nu aş face comentarii”, a spus ministrul Apărării, Mircea Duşa. Din informațiile oferite până acum de oficiali, în acest accident au murit peste 290 de oameni, nu 250 cum spune ministrul Apărării din România. Întrebat dacă se impune o stare de alertă sau o şedinţă a CSAT, Mircea Duşa a spus că este vorba despre un zbor civil. "Păi de ce să fie armata în alertă? Că este un zbor civil. Aveţi dumneavoastră informaţii că a fost doborât? Mă feresc să fac asemenea afirmaţii până când o comisie de expertiză echidistantă va stabili cauzele catastrofei aviatice", a ţinut să precizeze Duşa, adăugând că nu se impune nici convocarea CSAT. „E un zbor civil. Din câte ştiu, ieri, din informaţiile date de presă, au fost doborâte şi două avioane militare. Asta nu înseamnă că pentru un asemenea lucru este necesară o şedinţă CSAT. A fost un zbor civil, sigur că este un eveniment deosebit şi numai o minte bolnavă poate să lanseze o rachetă către un avion. Dar nu avem certitudinea”, a afirmat ministrul Apărării.