UE a infiintat o misiune pentru reformarea fortelor de securitate din Ucraina

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 22-07-2014 14:06

Cele 28 de state membre ale UE ''au creat 'Misiunea UE pentru reforma sectorului de securitate civilă din Ucraina' (EUAM Ukraine)'', a indicat Consiliul statelor membre într-un comunicat. Misiunea, care se înscrie în cadrul acțiunilor întreprinse de către europeni pentru a ajuta Ucraina după decizia sa de a se apropia de UE, va fi lansată formal când vor fi definite capacitățile operaționale. EUAM Ukraine va avea o durată inițială de doi ani. Misiunea civilă, neînarmată, cu sediul la Kiev, va avea un buget de început de 2,68 milioane de euro. Sarcina misiunii va fi într-o primă etapă să ajute la elaborarea de noi strategii în materie de securitate și aplicare a reformelor, în coordonare cu Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și alți parteneri internaționali, a precizat Consiliul. Agerpres