UE pregateste noi sancțiuni pentru Rusia, pe fondul tragediei aviatice din Ucraina

Autor: Maria Ciubotaru, Redactor
Publicat: 22-07-2014 23:52

'Cetăţeni de mai multe naţionalităţi, inclusiv din Uniunea Europeană, au fost ucişi, iar noi dorim să ne transmitem condoleanţele cele mai profunde. UE salută adoptarea în unanimitate a rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU din 21 iulie 2014 şi consideră că aceasta trebuie aplicată pe deplin', subliniază documentul menţionat. Totodată, UE face un apel către grupurile separatiste din zona accidentului să asigure pe deplin accesul imediat, în condiţii de siguranţă şi securitate, astfel încât să poate fi efectuată identificarea victimelor, recuperarea resturilor umane, a bunurilor celor decedaţi şi asigurarea repatrierii rapide şi în condiţii demne a acestora. În acest sens, Uniunea se aşteaptă ca toţi cei vizaţi să păstreze intact locul accidentului, inclusiv în ceea ce priveşte resturile de echipament sau obiecte personale. Uniunea Europeană sprijină apelul Consiliului de Securitate al ONU pentru o anchetă internaţională completă, transparentă şi independentă, în conformitate cu liniile directoare internaţionale ale aviaţiei civile, inclusiv cu participarea unor experţi tehnici şi medicolegali din partea guvernelor ucrainean, malaezian şi olandez, şi nu numai. UE subliniază faptul că cei direct şi indirect responsabili pentru doborârea aeronavei MH17 trebuie să fie traşi la răspundere şi aduşi în faţa justiţiei şi invită toate statele şi părţile să coopereze pe deplin în acest scop. În context, Consiliul European îndeamnă Federaţia Rusă să-şi utilizeze în mod activ influenţa asupra grupurilor armate ilegale, cu scopul de a obţine acces deplin şi cooperarea acestora pentru o anchetă neîngrădită. În acest sens, misiunii speciale de monitorizare a OSCE, deja prezentă în estul Ucrainei, ar trebui să i se permită să se implice pe deplin în facilitarea accesului în condiţii de siguranţă a celor care desfăşoară investigaţiile. Totodată, Consiliul îndeamnă Rusia să stopeze creşterea fluxului de arme, echipamente şi militanţi peste graniţă. Consiliul îndeamnă în continuare Rusia să îşi retragă trupele suplimentare din zona de frontieră. Sursa: Agerpres