O microhidrocentrala si alte cinci proiecte pentru energie regenerabila, aprobate

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 24-07-2014 13:55

Proiectele de producere a energiei din surse regenerabile au ajuns la o capacitate totală de 4.689 MW, la finele lunii mai, arată datete Transelectrica. Astfel, în sistem, existau proiecte eoliene cu o putere de 2.829 de MW, parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 1.200 de MW, microhidrocentrale de 560 de MW și proiecte pe bază de biomasă cu o putere cumulată de 100 de MW. La finele lunii februarie, în sistem erau instalate capacități de producție a energiei regenerabile de 4.582 de MW. Producătorii de energie regenerabilă primesc subvenții sub forma certificatelor verzi, pe care le plătesc toți consumatorii, inclusiv cei casnici, și care sunt reliefate separat în factura lunară la electricitate. România și-a asumat ca 24% din consumul final brut de energie din anul 2020 să provină din surse regenerabile, însă ANRE a anunțat că această țintă a fost deja atinsă la 1 ianuarie 2014. Pentru 2014, cota obligatorie de achiziție a energiei verzi a rămas la 11,1%, cât a fost în 2013, față de 15%, cât ar fi trebuit să fie în acest an. Pentru a tempera creșterea facturilor, Guvernul a decis, pe 1 iulie 2013, să amâne pentru perioada 2017-2020 acordarea unui număr de certificate verzi. Potrivit OUG 57/2013, proiectele fotovoltaice primesc doar patru certificate verzi pe MWh, față de șase certificate, cum era până la 1 iulie 2013. Proiectele eoliene beneficiază doar de un certificat din două, iar microhidrocentralele de două certificate din trei. Totodată, noile proiecte care intră în sistem după 1 ianuarie 2014 primesc din start mai puține subvenții. Conform Hotărârii de Guvern 994/2013 din decembrie 2013, parcurile fotovoltaice noi primesc doar jumătate din subvențiile de până acum, respectiv trei certificate din șase. În cazul parcurilor eoliene, numărul certificatelor se reduce cu 0,5 până în 2017 și cu 0,25 începând cu anul 2018. Prin urmare, noii investitori vor beneficia de doar 1,5 certificate verzi până în 2017 și de 1,75 certificate, din anul 2018. De asemenea, microhidrocentralele primesc cu 0,7% mai puține certificate verzi pe MWh, respectiv doar 2,3 certificate pentru centralele noi. Agerpres