Un fost procuror o acuză pe Kovesi de abuz

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 03-08-2014 08:51

"La începutul primului său mandat, Kovesi a realizat că nu trebuie să mă înlăture (deşi şi-ar fi dorit – antipatia ei am simţit-o încă de la început) pentru că prin experienţa mea se realizau contacte internaţionale la nivelul cel mai înalt benefice pentru Ministerul Public Român. În al doilea mandat, însă, Kovesi s-a gândit că pot deveni un pericol prin baza de date şi informaţii pe care o aveam din toate dosarele mai importante în care lucrasem, cu nume sonore la nivel naţional, şi care conţineau elemente de extraneitate. Kovesi transformă orice întâlnire, indiferent la ce nivel, cu partenerii străini, cu omologii săi din UE sau la nivel internaţional într-o ocazie de a-i ponegri pe cei care luptau împotriva sistemului băsist. Aşa s-a întâmplat şi cu Adrian Năstase, fost premier al României, pe care cu orice prilej şi indiferent că tema întâlnirii cu colegii străini era alta, ea de fiecare dată îl aducea în atenţia discuţiei ca pe un trofeu în lupta anticorupţie şi îl prezenta ca fiind vinovat, deşi administrarea probelor nu se terminase, iar acesta nu era încă definitiv condamnat", susţine Nicolae.

sursa: antena3.ro