Oamenii lui Tăriceanu nu mai vor cotă unică de impozitare

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 05-08-2014 18:18

Cota unică de impozitare, introdusă de Guvernul Tăriceanu la 1 ianuarie 2005, ar putea deveni istorice dacă oamenii Partidului Liberal Reformator ar ajunge într-o poziţie de decizie.

Marţi, 5 august, în cadrul unui conferinţe de presă în care s-a prezentat strategia PLR Timiş, senatorul Petru Ehegartner a vorbit şi despre câteva chestiuni economice. Printre acestea s-a numărat şi cota unică de impozitare. În opinia senatorului timişorean, România ar trebui să modifice sistemul de impozitare, pentru că realităţile economice au evoluat.

„Măsurile trebuie luate la modul oportun. Măsurile, din punct de vedere economic, nu au culoare politică. Sunt necesare şi trebuie luate. Unele au conotaţie mai mult de dreapta, în sensul că generază plus valoare, generează resurse pentru a crea disponibilităţi pentru social. Din păcate, guvernele de după 90 nu prea au generat astfel de măsuri. Singura măsură care, pentru un anumit moment, a fost extrem de benefică, suprapusă şi peste momentul istoric pe care îl parcurgeam, a fost cota unică. Poate în momentul de faţă cota unică nu mai este atât de eficientă. Eu cred că ar trebui aduse nişte ajustări, pentru că nici pe departe nu mai corespunde contextul economic din 2004-2005 cu ceea ce se întâmplă astăzi”, a declarat Ehegartner.