LIVE TEXT Ce le spune Sorin Pantiș judecătorilor

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 05-08-2014 21:36

”- Nu există nicio faptă care să mi se impute mie. - Singura acuză care mi se aduce e aceea că ar fi existat o relaţie între mine, Mencinicopschi şi Sandu. - Pe Mencinicopschi l-am cunoscut după procesul de privatizare. - Procurorul spune şi că, fiind membru PC, am fost influenţat de domnul Voiculescu. Nu am avut nici măcar o relaţie de prietenie cu Dan Voiculescu. Îl cunoşteam de pe băncile facultăţii. - Vă rog să desfiintaţi probele constituite pe fals. În acest dosar nu există niciun prejudiciu. Avem o evaluare bazată pe fals, pe minciună. Suma de 60 de milioane de euro vehiculată de DNA nu are nicio legatură cu această cauză. - Îmi susţin cauza şi o susţin şi pe a celorlalţi. - Eu nu am dat până în această fază nicio declaraţie publică. - Am crezut că e foarte clar că nu există o vină, că nu e vreun prejudiciu şi că suntem curaţi. - Am decis să fiu mai vehement. - Această privatizare a fost de la cap la coadă corectă. - Eu nu am contribuit la nimic, nu există vreo faptă. - Vă cer să mă achitaţi.”