Marea Britanie: Un fost consilier al premierului, inculpat pentru sperjur

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 06-08-2014 18:20



Andy Coulson, fostul redactor şef al tabloidului News of the World, a fost pus sub acuzare pentru că a minţit de trei ori sub jurământ în timpul procesului din 2010 al politicianului scoţian Tommy Sheridan, condamnat şi el pentru sperjur.

Tommy Sheridan a câştigat în 2006 un proces pentru defăimare împotriva News of the World care relatase în paginile sale că fostul lider al unui partid naţionalist scoţian a înşelat-o pe soţia sa şi frecventa cluburi de swingeri. Sheridan a fost însă condamnat cinci ani mai târziu la trei ani de închisoare pentru că a minţit sub jurământ şi a petrecut un an în spatele gratiilor.

Tribunalul din Glasgow a declarat miercuri că Sheridan nu a fost singurul care a minţit în timpul procesului şi l-a acuzat de sperjur pe Andy Coulson, care a declarat la acea vreme că nu-l cunoaşte pe detectivul privat Glenn Mulcaire, condamnat în 2007 pentru interceptări ilegale ale unor convorbiri telefonice pentru News of the World.

Fostul redactor şef a dat de asemenea asigurări că nu era la curent nici cu interceptările ilegale practicate de ziar, nici cu plăţile efectuate către ofiţeri de poliţie pentru a alimenta cu informaţii publicaţia.

În iulie anul trecut, Coulson a fost condamnat de un tribunal din Londra la 18 luni de închisoare pentru interceptarea convorbirilor telefonice practicate ilegal de fostul tabloid al lui Rupert Murdoch între 2000 şi 2006 şi care au vizat sute de persoane, între care şi prinţul William şi actriţa Sienna Miller.

sursa: agerpres