Ucraina, în pericolul invaziilor Rusiei

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 13-08-2014 08:14



Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a reuşit să îndepărteze aceste ameninţări graţie unor canale diplomatice şi politice, prin discuţii cu liderii Uniunii Europene şi SUA, a afirmat el, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, există toate premisele pentru ca o coloană cu ajutoare umanitare din Rusia să ajungă miercuri la punctul de control stabilit cu acordul Comitetului Internaţional al Crucii Roşii.

Consiliul pentru Securitatea Naţională şi Apărare al Ucrainei afirmase mai devreme că Statul Major al armatei ucrainene a elaborat un plan pentru a respinge o eventuală agresiune militară din partea Rusiei. 

Convoiul rus trimis în ajun de Moscova este aşteptat miercuri la graniţa cu Ucraina. Formând o coloană de peste trei kilometri, cele 262 de camioane transportă mai mult de 1.800 de tone de alimente, medicamente şi generatoare, potrivit Ministerului rus al Afacerilor Externe. Iniţial, agenţiile ruse de presă au relatat că acest convoi este format din 280 de camioane vopsite în albe, transportând aproximativ 2.000 de ajutoare umanitare.

Ministrul francez de externe Laurent Fabius îşi exprimase marţi temerea că acest convoi umanitar ar putea constitui o tentativă a Moscovei de a desfăşura o prezenţă permanentă în Ucraina, după ce autorităţile de la Kiev au insistat că Rusia şi-a dublat capacităţile la frontiera ucraineană.

sursa: agerpres