EXCLUSIV - Dragnea pregătește un viitor ministru PSD

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 13-08-2014 15:16

Cea mai puternica organizatie PSD si-a primit pana la urma tainul. Senatorul PSD Darius Valcov a fost numit Director adjunct al campaniei PSD la prezidentiale. El va face echipa cu cel de-al doilea director adjunct, Andrei Dolineaschi, cu directorul campaniei, Liviu Dragnea, si cu purtatorul de cuvant, Dan Sova. Surse din PSD au declarat pentru stiripesurse.ro ca Darius Valcov a fost o varianta pentru ministerul Bugetului, dar ca nu va fi adus in Guvern acum, asa ca i-a fost acordat un loc privilegiat in campanie, drept garantie. Sursele citate spun ca Darius Valcov va ajunge ministru dupa alegerile prezidentiale. Se vorbeste in partid despre un minister economic sau unul legat de administratie. Numirea unui lider PSD Olt pe o functie importanta in partid devenise urgentă in Kiseleff, au declarat surse din partid pentru stiripesurse.ro. Numirea lui Valcov in staff-ul de top al campaniei vine si ca o dubla compensatie pentru judetul Olt: 1. Initial, Oltul a primit un ministru in persoana lui Dan Sova, insa acesta a intrat rapid in dizgratiile organizatiei judetene si de atunci s-au facut presiuni constante la centru pentru rezolvarea situatiei – ori sa plece Sova, ori sa fie numit alt ministru promovat de Olt, ori sa fie acordata o alta compensatie in partid. 2. Organizatia PSD Olt a obtinut primul loc la alegerile europarlamentare. Cu toate acestea, Ponta l-a propus la Buget pe Cladiu Manda, un reprezentant al Doljului (locul 2 la europarlamentare). De asemenea, este de notorietate relatia buna dintre Liviu Dragnea si seful CJ Olt, Paul Stanescu. ***Ca detaliu de culoare, atat Liviu Dragnea, cat si Darius Valcov, vin din PD. Dragnea a fost membru PD intre 1995 si 2001, in timp ce Darius Valcov a fost membru PD intre 2000-2012.