Presedintele Camerei Deputatilor sustine revenirea la alegeri pe liste

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 22-08-2014 13:26

'După o perioadă foarte grea pentru fostul premier al României, Adrian Năstase este împreună cu familia. Reflectându-se în fiecare moment educaţia solidă primită de Andrei şi Mihnea, Adrian Năstase a fost aşteptat de cei doi fii ai domniei sale. Dincolo de conţinutul unor decizii pe care nu am dreptul să le judec, politicianul de calibru Adrian Năstase a lansat o temă la care nu am voie să nu reflectez în calitate de om politic - alegerile pe liste. Susţin provocarea lansată de fostul Premier', a afirmat Zgonea în mesajul postat, vineri, pe pagina sa de Facebook. Fostul premier Adrian Năstase a declarat joi, la ieşirea din Penitenciarul Jilava, că ar fi nevoie peste un an de alegeri legislative anticipate, care să construiască un Parlament solid. El a adăugat că ar fi nevoie de o schimbare a legii electorale şi de revenirea la alegerile pe listă, astfel încât să se profesionalizeze Parlamentul.