Palestinienii anunță încetarea războiului cu Israelul

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 26-08-2014 17:17



Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas va anunţa în deschiderea unei reuniuni a conducerii palestiniene, prevăzută pentru ora 16.00 GMT, detaliile acordului, care prevede îndeosebi ridicarea blocadei israeliene impuse Fâşiei Gaza din 2006, aceasta fiind principala cerere a palestinienilor, a precizat sursa sub acoperirea anonimatului.

Hamas a confirmat marţi încheierea acordului de încetare a focului cu Israelul, calificându-l drept ''o victorie pentru Rezistenţă'', referire la grupurile armate din Fâşia Gaza.

Conflictul dintre Israel şi grupurile armate palestiniene s-a soldat în 50 de zile cu peste 2.130 de morţi de partea palestiniană şi cu 68 de cea israeliană.

sursa: agerpres