Proiecte pilot de avertizare lansate in urma tragediei aeriene din Ucraina

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 27-08-2014 08:38

Planurile au fost anunţate la finalul unei reuniuni de două zile a unui grup de lucru special al ICAO cu privire la zborurile din zonele de conflict. Primul proiect-pilot va analiza modul în care sistemul existent Notice to Airmen (NOTAM) poate fi utilizat pentru a îmbunătăţi schimbul de informaţii urgente, a precizat agenţia ONU privind aviaţia civilă, cu sediul la Montreal. Al doilea proiect, care va fi realizat de 'parteneri cheie ai ICAO', va stabili un nou sistem centralizat pentru 'a oferi prompt informaţii privind zonele de conflict'. 'Aceste recomandări vor ajuta pentru oferi siguranţă pasagerilor civili şi a echipajelor, indiferent de compania aeriană cu care călătoresc sau zona în care călătoresc', a declarat David McMillan, preşedintele grupului de lucru, într-un comunicat. Grupul de lucru a fost înfiinţat după prăbuşirea avionului aparţinând Malaysian Airlines în estul Ucrainei care a provocat moartea a 298 de persoane. Incidentul a determinat factori de decizie din această industrie să solicite ICAO, formată din 191 de ţări membre, să joace un rol mai important în consilierea companiilor aeriene cu privire la riscurile de securitate. Agerpres