Dragnea semneaza in China un acord pentru folosirea pasnica a energiei nucleare

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 31-08-2014 14:32

Potrivit sursei citate, Liviu Dragnea va semna acest document împreună cu Liu Qi, Vice Administrator (Vice Minister) of China National Energy Administration. Vicepremierul Liviu Dragnea se află de sâmbătă până miercuri într-o vizită oficială în R.P. Chineză, ca membru al delegației conduse de prim-ministrul Victor Ponta. În comunicat se arată că în cadrul convorbirilor cu oficialitățile chineze vor fi abordate relațiile bilaterale dintre România și Republica Populară Chineză, cu accent pe stadiul implementării proiectelor convenite cu ocazia convorbirilor avute la București, în special a celor din domeniile energiei, infrastructurii, agriculturii etc. Luni, Liviu Dragnea va avea o alocuțiune la reuniunea economică organizată la Beijing, cu participarea reprezentațiilor principalelor companii și bănci chineze care derulează afaceri sau doresc să investească în România. Tot luni, el va participa la întrevederea în plen a celor două delegații iar ulterior va avea loc ceremonia semnării unor documente între partea romană și chineză. În acest context, viceprim-ministrul Liviu Dragnea va semna Acordul privind cooperarea în domeniul utilizării pașnice a energiei nucleare. Marți, vicepremierul se va deplasa cu trenul de mare vizită la Tienjin, unde delegația română va vizita parcul tehnologic și va avea o întâlnire cu reprezentanți ai firmelor care derulează activități în parc în domeniile IT, componente auto, produse bio, construcții mașini etc. Agerpres