Valeriu Stoica: Tăriceanu e o breșă în Dreapta

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 03-09-2014 21:20



'Tăriceanu este o breşă în interiorul Dreptei şi este evident că nu intră în turul doi. El va obţine 8-9% care se vor duce direct la PSD', a spus Valeriu Stoica.

El a subliniat că preşedintele PNL şi candidat al ACL, Klaus Iohannis, trebuie să fie susţinut şi creditat de toţi cei care nu vor un preşedinte al României care să provină din partea stângă a eşicherului politic.

'Mă bucur că PDL şi PNL au luat decizia de a fuziona, am pledat pentru fuziune, nu alianţă.(...)Dacă acest proces de fuziune va fi dus până la capăt, se va contura un puternic partid de dreapta', a completat Valeriu Stoica.

Preşedintele ISP a mai declarat că, în opinia sa, Dreapta are şanse mari la alegerile prezidenţiale. 'Important este cum jucăm aceste şanse', a adăugat Stoica.

Valeriu Stoica a făcut aceste declaraţii într-o analiză prezentată, miercuri, în cadrul dezbaterii 'Strategia dreptei pentru alegerile prezidenţiale: unificare si elemente doctrinare', organizată, în Capitală, de Institutul de Studii Populare si Fundatia Hanns Seidel.

sursa: agerpres