Vosganian arată cum, la fiecare tur de alegeri a fost nevoit să aleagă răul cel mai mic, un tipar care s-a repetat la fiecare scrutin prezidențial din România.
”S-ar putea spune, la prima vedere, că am avut, din perspectiva convingerilor politice, o conduită exemplară. Ar fi destul să parcurgeţi volumul meu “Jurnal de front” apărut în anul 1994 şi care reunea o seaamă de articole economice pe care le-am scris în perioada 1990-1993 pentru a vedea cât de nestrămutat eram încă de pe atunci în iubirea de capitalism. Am lansat Manifestul Dreptei din România. Nu am fuzionat cu PNL decât dupa ce acest partid a inclus în statut, după fuziune, faptul că e un partid de dreapta. O conduită impregnată de consecvenţă! Un adevărat om de dreapta! Dar aşa să fie oare? Am fost eu oare consecvent? Şi dacă da, în ce fel?
Motivul pentru care dialogul meu lăuntric e pus în încurcătură este legat de înşiruirea opţiunilor mele de vot din 1990 încoace. Ia să vedem cu cine am votat, estimp, la alegerile prezidenţiale: cu Radu Câmpeanu, în 1990; cu Emil Constantinescu (în ambele tururi de scrutin) în 1992; cu Emil Constantinescu (în ambele tururi de scrutin) în 1996; cu Mugur Isărescu (turul I) şi Ion Iliescu (turul al doilea) în 2000; cu Traian Băsescu (în ambele tururi de scrutin) în 2004; cu Crin Antonescu (turul I) şi Mircea Geoană (turul al doilea) în 2009. Aşadar, ca un adevărat om de dreapta, am votat cu toată lumea, şi cu Ion Iliescu, şi cu Emil Constantinescu, şi cu Traian Băsescu (pe vremea când era socialist). Cu şefii tuturor partidelor, PSD, PD, PNL… N-am iertat pe niciunul… Doar cu Vadim Tudor n-am votat…
Ce ar înţelege cineva care nu ştie nimic despre România, citind palmaresul meu electoral? Ce mai înţelegem noi, după atâta vreme şi după atâtea întorsături? Mă sparie gândul să mă gândesc cum va arăta comentariul ăsta mărturisitor în 2024…”, scrie Varujan Vosganian, pe blogul personal.