NATO a decis. Acorda 15 milioane de euro ajutor Ucrainei

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 05-09-2014 09:39

'Aliații vor acorda Ucrainei un ajutor de circa 15 milioane de euro', a indicat Rasmussen, într-o conferință de presă, specificând că blocul nord-atlantic va ajuta Kievul să-și întărească securitatea în domeniile cibernetic, logistic, comandă, control, comunicații și reabilitarea soldaților răniți în lupte. Prezent la summitul NATO de la Newport, președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat, la rândul său, că țările membre NATO sunt pregătite să ofere un sprijin suplimentar țării sale și i-au propus cooperare în domeniul militar. 'Țările membre NATO ne-au oferit un nou ajutor pe o bază bilaterală, care se va traduce în crearea de fonduri speciale, și s-a discutat cooperarea militară', a indicat Poroșenko, într-o conferință de presă. Președintele ucrainean a ținut să precizeze în acest context că este vorba de o cooperare între Ucraina și țările membre ale Alianței. Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, a declarat anterior la Newport că NATO nu dispune de material de război și nu intenționează să intervină în deciziile țărilor membre în ceea ce privește acordarea de ajutor militar Ucrainei. Agerpres