BOMBĂ - Tăriceanu a greșit calendarul suspendării lui Băsescu

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 08-09-2014 14:52

Acesta a explicat clar că dorește un vot în Parlament pe data de 23 septembrie, iar referendumul să aibă loc în 2 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale.  În prima fază, procedura de suspendare trebuie să urmeze acești pași:  1. Se depune o cerere în Parlament pentru suspendarea președintelui republicii. Pentru a fi validată, cererea are nevoie de o treime din totalul senatorilor și deputaților. 2. Cererea cu semnături se trimite la Curtea Constituțională, care dă un aviz consultativ. Adică, indiferent de aviz, Parlamentul poate duce mai departe procedura de suspendare. 3. La articolul 95 din Constituție avem toată procedura de suspendare a președintelui: ARTICOLUL 95 (1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. (2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui. (3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui. În concluzie, dacă Tăriceanu vrea vot în Parlament pe data de 23 septembrie, referendumul trebuie făcut în cel mult 30 de zile de la acest vot. Cum se va organiza, în acest caz, referendumul pe data de 2 noiembrie?