Scenariu negru pentru Corina Creţu: Va fi înghiţită de aparatul birocratic de la Bruxelles

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 12-09-2014 10:10

El afirmă pe de altă parte că apelul premierului Victor Ponta faţă de popularii români din PE să o susţină pe Creţu este inutil, întrucât în comisia care o va audia sunt doar membri PSD. ”E un apel inutil, fiind că în comisia care o va audia pe doamna Creţu la Parlamentul European sunt doar pesedişti ca membri plini şi ca supleanţi. Excepţie este colegul nostru din UDMR, Iuliu Winkler. UDMR-ul însă e parte a coaliţiei de la guvernare şi nu mă aştept să o încurce pe doamna Creţu la audieri. Aşa că e un apel inutil, e un gest pur şi simplu fără fundament", a declarat, la RFI, Cristian Preda. În opinia acestuia, social/democrata Corina Creţu nu este pregătită pentru Politica Regională: "Nu cred că doamna Creţu este pregătită pentru acest post. Ea putea să facă în condiţii bune, sunt convins, portofoliul de Ajutor Umanitar, fiind că ăsta era domeniul în care a şi lucrat în ultimii ani. Din păcate, portofoliul de Ajutor Umanitar a fost denigrat în ţară, fără nici un fel de fundament. Ajutorul Umanitar este unul dintre lucrurile pe care europenii în ansamblul lor, cei 500 de milioane care compun Uniunea, îl apreciază foarte mult, e unul din lucrurile considerate foarte preţioase de către europeni şi în mod stupid, ăsta a fost denigrat. Corina Creţu s-ar fi descurcat în domeniul ăsta, pentru că a fost vicepreşedinte în Comisia de Dezvoltare şi în Comisia de Dezvoltare s-a lucrat în domeniul ăsta, al ajutorului umanitar. N-are însă nici o experienţă în Politica Regională şi cred că va fi pur şi simplu înghiţită de aparatul birocratic, de tehnocraţii de acolo".