Dragnea a făcut din Teleorman un lagăr PSD al sărăciei

Autor: Andreea Paul, Economist
Publicat: 16-09-2014 10:00

  Dovadă ne stă realitatea economică locală. Un salariat teleormănean ia lunar în mână cu peste 500 de lei mai puțin față de media națională. Asta înseamnă cheltuielile cu utilitățile pentru o întreagă familie. Un pensionar teleormănean primește lunar o pensie mai mică cu 114 lei față de pensionarul român în medie. Asta înseamnă că teleormăneanul de vârsta a treia pune pe masă 4 pâini mai puțin pe zi față de un pensionar român în medie. Numărul șomerilor a crescut cu aproximativ 1.500 de persoane în ultimul an. Rata șomajului înregistrat este cu aproape 5 puncte procentuale peste media națională, așadar aproape dublă. PSD falimentează viitorul României. Pentru Ponta, școala nu reprezintă o prioritate. Drept dovadă, în Teleorman aproximativ 7.000 de elevi din clasele a I-a și a II-a s-au așezat, ieri, în bănci, fără manuale.  În plus, bursele de merit pentru olimpicii din Teleorman sunt în valoare de 100 de lei, în timp ce membrii Consiliului Local primesc 500 lei pe lună pentru a participa pasiv la ședințe. Klaus Iohannis este fața competentă a României. Klaus Iohannis își dorește un viitor destinat educației, adică viitoarei generații. Sibiul stă suport pentru competența DOVEDITĂ a lui Iohannis. Sibiul este brand-ul de țară al României, așa cum poate România să devină brand-ul Europei. Faptele puse înaintea vorbelor sunt cartea de vizită cu care va câștiga Iohannis inima românilor și alegerile prezidențiale. Ponta este o rușine pentru demnitatea românilor. România merită un altfel de tratament, unul european și consecvent. Klaus Iohannis o poate face. A reușit in Sibiu, sigur reușește și in România. Sibiul este cartea de vizită a lui Iohannis. E orașul prăfuit, obosit, fără industrie și cu șomaj peste 12%, preluat acum 14 ani în administrare publică de Iohannis. A gonit în lume după investiții și a reușit să elimine șomajul acum 10 ani. Șomajul dispărut a rămas în Sibiu până în prezent. A occidentalizat Sibiul și l-a transformat în capitală culturală europeană. Sibiul este dovada clară că se poate și în România. Klaus Iohannis este alternativa la șmecheria lui Ponta. Klaus Iohannis este alternativa la eroismul televizat a lui Ponta. Klaus Iohannis este alternativa la delirul de personalitate a lui Ponta. Klaus Iohannis este forța competenței în România. Klaus Iohannis este dascălul în fruntea țării de care are nevoie România. Klaus Iohannis este omul faptelor care a dovedit că se poate. Klaus Iohannis este omul care știe să spună mulțumesc teleormănenilor. Am convingerea că și teleormănenii îi vor putea mulțumi la sfârșitul primului mandat