Documentul prezentat de Kelemen Hunor menţionează că Executivul regional își are sediul în municipiul Sfântu Gheorghe şi este compus din preşedintele regiunii, care prezidează Executivul, și dintr-un număr de vicepreşedinţi conform deciziei Consiliului regional.
"Preşedintele, vicepreşedinţii sunt aleşi de Consiliul regional dintre membrii săi, cu un scrutin secret şi majoritate absolută. Compunerea Executivului regional trebuie să fie conformă cu proporţia comunităţilor naţionale reprezentate în Consiliul regional. Preşedintele alege unul dintre vicepreşedinţi care îl înlocuieşte în caz de urgenţă sau de împiedicare de exercitare a atribuţiilor sale. Preşedintele regiunii este președintele Executivului regional și reprezintă regiunea. El participă la şedinţele Guvernului României la care sunt tratate probleme ce privesc regiunea şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de nivel regional din Ţinutul Secuiesc", se precizează în proiect.
De asemenea, proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc prevede că Executivul regional trebuie să fie consultat "despre instituirea şi reglementarea serviciilor naţionale de comunicaţii şi transport în care este interesat direct".
Consiliul regional îşi alege preşedintele și cei trei vicepreşedinţi. Cel puţin unul dintre vicepreşedinţii aleşi trebuie să aparţină altei comunităţi decât cea a preşedintelui. În cazul demisiei, decesului sau pierderii mandatului, în locul preşedintelui sau al vicepreşedinţilor se organizează alegeri pentru perioada rămasă”, a declarat Hunor.