Dupa Kiev si Kremlinul acuza dezinformari privind amenintarile lui Putin

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 19-09-2014 12:46

''O nouă dezinformare. Tocmai ce a fost un incident de acest gen care a fost epuizat. Nu mai considerăm necesar să atragem atenția asupra unor astfel de informații'', a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, cu referire la comentariile anterioare din presa italiană cu privire la o convorbire telefonică între șeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, și liderul de la Kremlin. Publicația germană Süddeutsche Zeitung a scris joi că Petro Poroșenko i-ar fi transmis șefului Comisiei Europene detaliile unei conversații avute cu Vladimir Putin, în care președintele rus ar fi amenințat cu invadarea Poloniei, a României și a statelor baltice. ''Dacă aș vrea, trupele ruse ar putea fi în două zile nu numai la Kiev, dar și la Riga, Vilnius, Tallinn, Varșovia sau București'', ar fi spus Putin, conform Süddeutsche Zeitung. La începutul acestei luni, cotidianul italian La Repubblica a scris că, în timpul unei convorbiri telefonice între Jose Manuel Barroso și Vladimir Putin, acesta din urmă a refuzat să răspundă unei întrebări legate de prezența soldaților ruși în Ucraina, făcând o afirmație amenințătoare: ''Dacă vreau, în două săptămâni iau Kievul''. Kremlinul a acuzat ulterior presa de distorsionarea realității, susținând că este pregătită să facă publică înregistrarea conversației telefonice Putin — Barroso ''pentru a elimina orice neînțelegere''. La comentariile apărute joi în Süddeutsche Zeitung a reacționat și administrația președinției de la Kiev, care a declarat că nu confirmă astfel de informații. ''Noi nu confirmăm informațiile apărute în presă'', a afirmat Sviatoslav Țegolko, purtătorul de cuvânt al președintelui ucrainean, citat de Interfax-Ukraina. Ucraina ''are o poziție negativă față de speculațiile care pun în pericol eforturile tuturor părților pentru instalarea păcii'' în estul țării, a adăugat oficialul de la Kiev. Agerpres