Dosar penal pentru un primar PC. De ce este acuzat

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 19-09-2014 13:30

"Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal", a precizat inspector principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, potrivit Adevarul. Primarul sustine insa ca el nu conducea masina ci ca stationa in fata unui bar, conform declaratiilor sale acordate unei publicatii locale.