FĂRĂ PRECEDENT: Primarul Timişoarei, în război total cu „grupurile de interese”

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 20-09-2014 12:56

Robu, care este şi vicepreşedinte al PNL, le transmite acestora „să se oprească din demersurile de descurajare a unor investiţii în Timişoara”. Dacă iniţial nu a dorit să dea indicii despre cine veste vorba, o emisiune de la Antena 3 l-a determinat să dea indicii clare despre cei incriminaţi.

„Aseară, pe Antena 3, am avut parte de un atac furibund, fiind acuzat că aş distruge clădirile istorice ale oraşului. Iată despre ce este vorba, oameni buni: Vis-a-vis de Primărie (da, tocmai acolo!), stă în paragină de ani de zile un teren şi o clădire în care a funcţionat cândva Liceul Izraelit şi apoi Liceul de Arte Plastice, totul proprietate privată a Fundaţiei Caritatea. Proprietarul doreşte, în sfârşit, să-şi valorifice proprietatea, obţinând anularea statutului de zonă protejată, lucru pe care eu îl salut. Auzindu-se, însă, că acolo se va construi un super hotel, cu facilităţi pentru conferinţe, SPA etc., un anumit grup, care are un hotel nu prea departe, a intrat în fibrilaţii. Deh, fără concurenţă e una - eşti cel mai bun! -, cu concurenţă e altă! Şi-atunci, a început "grija" pentru patrimoniul istoric. Paragina nu a deranjat pe nimeni, în schimb perspectiva unui pas înainte al Timişoarei creează groază, iată!”, scrie Robu pe Facebook.

Nicolae Robu se referă la oamenii de afaceri Marius şi Emil Cristescu, cei care deţin Hotelul Timişoara şi numeroase alte clădiri din oraş. Fraţii Cristescu se află de mai bine de un an în conflict cu primarul, iar războiul se duce inclusiv prin intermediul viceprimarului Traian Stoia, un partener de afaceri al celor doi.