Blaga: Cata autonomie in Pitesti, atata si in Harghita si Covasna

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 20-09-2014 13:20

"Câtă autonomie în Piteşti, atâta şi în Harghita şi Covasna. De acord cu reorganizarea administrativ-teritorială, dar nu pe criterii etnice. Directiva Comisiei Europene cu privire la regionalizare este clară", a declarat liderul democrat-liberal. În opinia sa, o reorganizare a administraţiei locale este necesară în acest moment, însă ea trebuie gândită pe alte criterii decât cele etnice. "Că este nevoie de regionalizare, din nou este un lucru pe care întotdeauna l-am afirmat. Administrativ, România arată mai rău decât în 1968, avem mult mai multe unităţi administrativ-teritoriale, că fiecare a vrut să-şi facă comuna oraş, orăşelul municipiu (...) şi lucrurile au involuat din acest punct de vedere. Dar nu suntem de acord cu reorganizare teritorială, autonomie pe criterii etnice", a precizat Blaga. Vasile Blaga a participat sâmbătă, alături de preşedintele PNL Klaus Iohannis, la şcoala politică a femeilor din ACL, desfăşurată la Piteşti sub sloganul "Participare, putere, echilibru". Agerpres