Udrea și Macovei: Gândim la fel, urâm la fel

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 21-09-2014 14:40

Ambele l-au criticat pe Victor Ponta în termeni similari pentru evenimentul de lansare a candidaturii, omițând faptul că și Barack Obama a avut multe evenimente politice pe stadioane. În cazul Elenei Udrea și al Monicăi Macovei, totul a părut coordonat: aceleași mesaje, aceeași abordare. Atât Udrea, cât şi Macovei au acuzat PSD pentru amploarea manifestării, comparând-o cu evenimentele dinainte de 1989, deşi organizarea evenimentelor politice pe stadioane în faţa mulţimii de simpatizanţi este o practică întâlnită mai ales în campaniile electorale din Statele Unite. Despre Elena Udrea şi Monica Macovei s-a vorbit mult că sunt două dintre capetele balaurului din poveşti care întruchipează regimul Băsescu. Atacurile acestora de după lansarea candidatului PSD arată că rolul celor două candidate ale preşedintelui este să acţioneze unitar și murdar, cu aceleaşi mesaje de discreditare a campaniei lui Victor Ponta. Având în vedere mesajul central transmis ieri de Victor Ponta, cel de unitate și solidaritate între români, Udrea și Macovei fac o greșeală strategică promovând în continuare un stil politic bazat pe conflict, pe ură și dezbinare. Ele intră în contradicție nu doar cu românii, care nu își mai doresc conflicte politice, ci și cu analiștii politici care, în cea mai mare parte, au apreciat evenimentul de lansare a candidaturii lui Victor Ponta  pentru echilibrul și mesajele de unitate transmise.