Deputatul exclus din PC: "Il voi sprijini pe Iohannis"

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 23-09-2014 15:49

Deputatul Ovidiu Raetchi, proaspat exclus din PC pentru atacurile la adresa lui Victor Ponta, a declarat, marti, pentru stiripesurse.ro, ca momentan nu pleaca la alt partid dar ca ii va face campanie lui Klaus Iohannis. Intrebat daca ramane candidat independent sau se va inscrie in alt partid, Raetchi a declarat: "Stiu sigur ca imi doresc sa pun umarul la castigarea alegerilor prezidentiale de catre un candidat de dreapta. Cum voi face exact acest lucru inca nu stiu, dar macar la nivel de mesaje publice voi sprijini candidatul de dreapta". Intrebat daca va sustine candidatul de dreapta oricare ar fi acesta, deputatul a precizat ca doar Klaus Iohannis are sanse reale sa ajunga in turul 2. Ulterior excluderii sale din PC, Raetchi a scris pe Facebook: "Decizie corecta, vom gestiona civilizat ruptura. Vreau sa fac politica de dreapta, cred ca e corect pentru Romania sa avem un presedinte de dreapta, era o incompatibilitate de idei care nu putea fi tinuta in acelasi spatiu politic"